Dinu Pescariu a scăpat de controlul judiciar în dosarul „Baza Cutezătorii”

Dinu Pescariu a scăpat de controlul judiciar în dosarul Baza Cutezătorii
Publicat: 19/10/2017, 21:39

Fostul jucător de tenis a contestat decizia procurorilor de a-l cerceta sub control judiciar în dosarul referitor la schimbarea destinației bazei sportive „Cutezătorii”, magistrații instanței supreme dispunând, joi, revocarea acestei măsuri.

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.

Dinu Pescariu este cercetat de procurorii DNA în această cauză pentru instigare la abuz în serviciu.

„Dosarul are ca obiect modalitatea încheierii Actului adițional nr. 16832/23.06.2009, act prin care s-a prelungit cu 25 de ani contractul de locațiune (închiriere) nr. 269/30.04.2004 potrivit căruia Baza sportivă și de agrement pentru copii „Cutezătorii” din București (constând în construcții și teren în suprafață de 5,7 ha), fusese dată în folosința Fundației „Dinu Pescariu””, potrivit DNA.

Procurorii susțin că actul a fost semnat în 2009 de Ministerul Educației, reprezentat de Mihnea Costoiu, secretar de stat la acel moment, și de Fundația Dinu Pescariu, reprezentată de omul de afaceri. Procurorii spun că documentul a fost încheiat „fără respectarea prevederilor legale și fără vreun aviz de la Direcția Juridică din cadrul Ministerului Educației.”

Potrivit sursei citate, actul adițional a fost încheiat în condițiile în care contractul inițial (încheiat în 2004 de RA APPS cu Fundația „Dinu Pescariu”) se afla în curs de reziliere, fiind depusă o acțiune în instanță de Ministerul Educației, care devenise administrator al Bazei Cutezătorii.

„În condițiile în care Ministerul Educației Naționale intentase proces Fundației Dinu Pescariu pentru rezilierea contractului, proces care se afla în curs de judecată, același minister, prin secretarul de stat Costoiu Mihnea Cosmin, a încheiat ulterior un act adițional la contractul pe care îl atacase în instanță. Situația creată prin semnarea actului adițional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educației solicitase încetarea contractului de locațiune”, explică procurorii.

Concret, spune DNA, Mihnea Costoiu, „cunoscând situația juridică a Bazei „Cutezătorii „, la instigarea inculpatului Pescariu Dinu Mihail și cu încălcarea legii, a încheiat cu Fundația Dinu Pescariu actul adițional mai sus menționat, la contractul de locațiune (împrumut) inițial, aflat în proces de reziliere”, document prin care s-a stabilit, „pe lângă chiria de 9000 euro/lună (la care se adaugă TVA), și acordarea gratuită de către de Fundația „Dinu Pescariu”, a unor facilități în sumă de 400.000 Euro/an, constând în:

– antrenamente tenis – aprox. 120.000 euro/an (200 abonamente a 50 euro /lună pentru 12 luni),- abonamente la Clubul sportiv – aprox. 100.000 euro/an (75 abonamente a 1350 de euro/an),
– teren de fotbal – aprox. 30.000 euro/an,
– facilități pentru elevi – 150.000 euro/an.”

Procurorii spun că, după preluarea bazei, Fundația Dinu Pescariu a îngrădit accesul elevilor la baza sportivă, „împiedicându-i astfel să desfășoare activități științifice, culturale, sportive și artistice”.

„Fundația „Dinu Pescariu” a schimbat scopul utilizării Bazei „Cutezătorii”(care era desfășurarea, de către copii, a unor activități științifice, culturale, sportive și artistice), folosind-o în scopuri comerciale, inclusiv prin subînchirierea parțială către firme al căror obiect de activitate este alimentația publică, acțiuni de divertisment ori tratamente de întreținere și relaxare (restaurante, cluburi, baruri, fitness, SPA), pe terenul proprietate publică a statului”, arată DNA.

Astfel, prejudiciul estimat de procurori, din 2009 până în prezent, este de aproximativ 93.481.200 euro, fiind diferența dintre sumele pe care Fundația Dinu Pescariu ar fi trebuit să le plătească Ministerului Educației în urma exploatării construcțiilor și terenului din Baza Cutezătorii și chiria plătită efectiv, respectiv 9.000 euro lunar.

În replică, Pescariu susține că baza „nu a fost niciodată pentru elevi” ci „pentru niște șmecheri din minister.”

„Populismul ăsta ieftin nu își are rostul. Baza asta nu a fost niciodată pentru elevi. A fost pentru niște agape, pentru niște șmecheri din Ministerul Educației. Nu-i cunosc. Am investit într-o groapă de gunoi. Ăsta e preambulul contractului pe care l-am semnat. Baza asta n-a plecat nicăieri. Vis-a-visz de baza asta, Cutezătorii, există o altă bază. Vă invit să veniți să faceți o paralelă între cele două baze. Aici este bază sportivă în continuare, peste lac sunt un complex de blocuri, câteva vile. Prețul de închiriere e mai mult decât corect. Vă invit să vedeți ce a existat, ce există acum, care sunt beneficiile de care beneficiază proprietarul bazei, statul, că a fost RA-APPS, că a fost ministerul, că o fi cine o fi, să vedeți că tot ceea ce e acolo rămâne statului, nu pleacă cu mine, că nu mă duc cu el în mormânt”, a declarat omul de afaceri după audieri.

Întrebat dacă a fost favorizat, Pescariu a spus: „Am fost extrem de favorizat. Adică timp de 12 ani până când s-a semnat primul contract între fundație și minister, nimeni n-a fost interesat de treaba asta. De ce? Era o zonă într-o stare jalnică ce înghițea bani și care nu era interesantă. Ea a devenit interesantă la circa trei-patru ani după ce am preluat-o, după ce am investit o grămadă de bani înăuntru. Și atunci, evident multă lume ar fi dorit-o.”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×